Poliţiştii au descins peste ţuicari! Mii de litri de alcool confiscat, zeci de persoane duse la audieri

 Mii de litri de alcool, bani, instalații artizanale și înscrisuri au fost indisponibilizate de la domiciliile persoanelor bănuite de infracțiuni economice. 19 mandate de aducere vor fi puse în executare.

În urma perchezițiilor desfășurate în această dimineață, polițiștii au descoperit la domiciliile bănuiților  14.816  litri de alcool,  91.100 litri de resturi provenite din distilarea materiei prime pentru producerea alcoolului,  25.400 lei, 11 instalații artizanale destinate fabricării băuturilor alcoolice, mai multe documente și înscrisuri. Totodată, față de două persoane s-a luat măsura sancționării contravenționale în conformitate cu prevederile Legii 126/1995, precum și a anulării dreptului de deținere, folosire și port arme letale și neletale supuse autorizării după ce au fost depistate în timp ce dețineau la domiciliu arme de vânătoare pe care nu le-au asigurat corespunzător.

Pe numele unui bănuit, polițiștii au întocmit un dosar penal după ce la domiciliul său au fost descoperite 120 de articole pirotehnice deținute fără drept. De asemenea, polițiștii au efectuat 19 controale la agenți economici de pe raza județului, bănuiți că ar fi comercializat fără drept băuturi alcoolice. Polițiștii vor pune în executare 19 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul poliției pentru audieri.


img_8618 img_8620-1 img_8622 img_8623


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro