kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Politiștii au descins în Teiș pentru a verifica starea animalelor deținute de romi

*Verificări privind respectarea legislației de protecție a animalelor*

La data de 28 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, polițiști de ordine publică și medici veterinari din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Târgoviște, în zona Haltei Teiș.

Scopul activității a fost verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind protecția animalelor, precum și prevenirea și combaterea actelor de cruzime față de acestea.

În cadrul acțiunii, au fost verificați 20 de deținători de animale. În urma controalelor, au fost identificate 37 de cabaline și 14 exemplare canine.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 185.000 de lei.

_Recomandăm tuturor deținătorilor de animale să respecte prevederile legale referitoare la bunăstarea și îngrijirea acestora._

_Animalele trebuie adăpostite în condiții corespunzătoare, hrănite adecvat și îngrijite conform normelor sanitar-veterinare._

*_De asemenea, reamintim că orice act de cruzime sau neglijență față de animale poate atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz._*

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea asigurării respectării legislației în domeniu și prevenirii faptelor de natură contravențională sau penală care afectează bunăstarea animalelor.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media