Femeia de 43 de ani, găsită moartă într-o locuință din Pietrari, s-ar fi sinucis. O vecină a anunțat poliția despre intențiile ei, dar autoritățile au ajuns prea târziu. Femeia s-a încuiat în cameră cu fiul el în vârstă de 5 ani. A dat foc unor lucruri și ambii au murit intoxicați. Soțul acesteia este la muncă în străinătate. Femeia era supărată după ce a cumpărat o mașină, de care nu a fost mulțumită. A făcut datorii, iar cei de la care ar fi luat mașina nu i-au mai răspuns la telefon. Pe acest fond ar fi decis să se omoare.
„În această dimineață, 8 octombrie a.c., în jurul orei 05:45, polițiștii din cadrul Secției Nr. 5 Poliție Rurală Voinești au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că vecina sa, o femeie, de 43 de ani, din comuna Pietrari, s-a încuiat într-o cameră, împreună cu fiul său, în vârstă de 5 ani, și a afirmat că se sinucide, dând foc încăperii.
Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au identificat, din nefericire, două persoane decedate, respectiv femeia de 43 de ani și fiul acesteia, în vârstă de 5 ani.
Cadavrele vor fi preluate de către Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiilor.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.”
📌Puteți urmări canalul nostru de WhatsApp accesând linkul de mai jos 👉https://whatsapp.com/channel/0029VaA0mwD9Bb5wjpzNBo1D