Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022 – 2025, a unor infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, de către mai multe societăți comerciale și de către reprezentanți ai acestora, în contextul vânzării de autoturisme, prejudiciul adus statului fiind estimat, la acest moment, la aproximativ 29.000.000 de lei.
În cursul zilei de 21 octombrie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 12 locații situate pe raza județelor Ilfov, Prahova, Dâmbovița, Brașov, Bihor și Suceava, la domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
În urma verificărilor, Inspectorii antifraudă au constatat un prejudiciu de peste 29 milioane de lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată (TVA) datorată bugetului de stat.
Societatea verificată a aplicat în mod nelegal și abuziv regimul special de marjă pentru toate vânzările de autoturisme efectuate către persoane fizice și juridice din România și din alte state.
Autoturismele respective nu fuseseră achiziționate la rândul lor în regim de marjă, așa cum prevede legea.
Prin aplicarea unei marje artificiale de aproximativ 100 de euro (inclusiv TVA) pentru fiecare autoturism, societatea a diminuat semnificativ TVA declarat și plătit la bugetul de stat.
Totodată, inspectorii antifraudă au constatat că o parte dintre beneficiarii externi din Uniunea Europeană nu dețineau cod valid de înregistrare în scopuri de TVA la momentul livrării. În aceste cazuri, livrările nu sunt scutite de TVA, iar societatea trebuia să colecteze TVA aferentă tranzacțiilor.
Investigațiile inspectorilor antifraudă au relevat că reprezentanții societății au repetat același tip de fraudă și prin alte firme, folosind același mod de operare:
- înființau succesiv noi societăți comerciale;
- acumulau datorii la bugetul de stat prin aplicarea abuzivă a regimului de marjă;
- solicitau ulterior intrarea în insolvență, pentru a evita executarea silită de către ANAF.