Un bărbat de 42 de ani, don Gura Ocniței, s-a fi răsturnat cu un ATV. Bărbatul era pe un drum forestier din Pădurea Gorgota.
Pentru salvarea lui a intervinit detașamentul de pompieri Târgoviște și detașamentul Moreni cu un echipaj SMURD.
„Astăzi, 20 iunie 2020, în jurul orei 15:00, pompierii de la Detașamentul Târgoviște au fost solicitaţi în pădurea Gorgota pentru salvarea unei persoane implicate într-un accident ATV-ul pe care îl conducea.
La locul evenimentului pompierii târgovișteni s-au deplasat cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă (ASAS), iar cei de la Detașamentul Moreni cu un echipaj de ambulanță SMURD.
Persoana care conducea ATV-ul s-a răsturnat cu acesta într-un șanț pe marginea unui drum forestier. Victima (bărbat de 42 ani) a fost extrasă de sub autovehicul de pompieri, fiindu-i acordat primul ajutor calificat de către paramedicii SMURD, care apoi l-au transportat și predat echipajului medical de pe un elicopter SMURD care a aterizat în apropierea locului unde s-a produs evenimentul. Pacientul fost transportat la un spital din capitală.” a transmis ISU Dâmbovița.