Agentul șef de poliție, Octavian Dinu este negociatorul care l-a convins să renunțe la sinucidere pe bărbatul din Titu, care se urcase pe un stâlp din zona Gării. Bărbatul amenința că se aruncă, dacă administrația locală nu îi dădea o altă locuință socială. Mai mult de o oră și jumătate a stat bărbatul agățat de stâlp. Cu ajutorul unei macarale, Octavian Dinu a reușit să se apropie și l-a convins pe sinucigaș să se lase coborât în siguranță. Bărbatul a fost preluat de medici pentru o evaluare psihologică și medicală. Este a patra persoană în situație de risc maxim, pe care intervenția lui Octavian Dinu a salvat-o în acest an. Până acum, negociatorul dâmbovițean nu a avut acțiuni eșuate. Reușește să își păstreze calmul, le oferă un sentiment de încredere și îi tratează cu simpatie pe cei care doresc să-și pună capăt zilelor din diferite motive. Iar aceștia au reacționat, până acum, pozitiv la metodele sale de negociere.