- ACCIDENT RUTIER ÎN MUNICIPIUL MORENI
În cursul serii trecute, 1 februarie a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în municipiul Moreni.
Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din județul Prahova, în timp ce ar fi condus o autoutilitară pe strada A.I.Cuza, din municipiul Moreni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi acroșat un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 54 de ani, din județul Prahova.
În urma accidentului, șoferița de 54 de ani și o tânără de 18 ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism au fost rănite, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
La fața locului au acționat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Moreni cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. Cele două victime, rănite ușor, conștiente, au fost asistate medical la fața locului de echipajul SMURD, înainte să fie transportate la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare. Concomitent echipajele au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor pe durata intervenției.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor circumstanțelor producerii evenimentului rutier.
IPJ Dâmbovița
ISU Dâmbovița




Facebook
WhatsApp
TikTok


































