Lecţie de supravieţuire!

 

Mişcările seismice, alunecările de teren, inundaţiile sau ruperea barajelor hidrotehnice sunt doar câteva dintre calamităţile care se  pot declanşa şi pot provoca pagube mari, iar în cazurile nefericite, duc chiar la pierderi de vieţi omeneşti. Este cunoscut faptul că 90% din toate calamităţile naturale sunt legate de vreme, climă şi apă. Statistica din ultimul deceniu arată, că numărul total de calamităţi naturale, inclusiv cele hidrometeorologice, au tendinţă de creştere. Pentru a vă proteja de consecinţele calamităţilor, cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa oferă cetăţenilor câteva reguli de comportament şi măsuri de protecţie în cazul confruntării cu una dintre catastrofele provocate de natură:

ÎN CAZ DE CUTREMUR:

– În momentul producerii mişcării seismice fiţi calmi şi acţionaţi imediat.

-Nu părăsiţi locuinţa. Puteţi fi surprinşi într-un loc (hol, scari) unde vă puteţi accidenta. Nu folosiţi ascensorul.

-Adăpostiţi-vă, împreună în locuri stabilite din timp: grindă, toc de uşă solid, birou sau masă rezistentă, etc.

-Dacă aveţi timp întrerupeţi alimentarea cu apă, gaze, electricitate.

– În afara clădirilor rămâneţi departe de acestea. Nu alergaţi!

-Pe timpul mişcării seismice mijloacele de transport trebuie oprite. Nu le părăsiţi!

În cazul alunecărilor de teren , măsurile planificate pentru prevenire, protecţie şi intervenţie sunt similare cu cele aplicate în caz de cutremur. O particularitate o constituie faptul că evenimentul, cu rare excepţii, nu se desfăşoară chiar prin surprindere. Alunecările de teren se pot desfăşura cu viteze de 1,5 – 3 m/s, iar în unele situaţii şi peste 3 m/s, oferind posibilitatea pentru realizarea unor măsuri în astfel de situaţii. În aceste condiţii, un rol important revine acţiunilor de observare a condiţiilor de favorizare a alunecărilor de teren şi alarmării populaţiei în timp util realizării protecţiei.

ÎN CAZ DE INUNDAŢII SAU RUPERII BARAJELOR HIDROTEHNICE:

– acordaţi ajutor copiilor şi bătrânilor;

-la părăsirea locuinţei întrerupeţi alimentarea cu electricitate, gaze, apă;

– nu luaţi din locuinţă decât lucrurile strict necesare şi obiecte de valoare

pentru a vă evacua în timp util;

-dacă este timp,evacuaţi şi animalele din gospodărie;

-dacă aţi fost surprinşi de inundaţie, urcaţi-vă către părţile superioare ale

 locuinţei sau pe acoperiş.


Valeriana heidelbergcement

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro