Inspectoratul Județean de Jandarmi „Mircea cel Bătrân”, la ora bilanțului

Ieri, la sediul Corpului „K” al Universităţii Valahia s-a desfăşurat evaluarea activităţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa, inspectorul şef, col. Costel GAVRILĂ  prezentând reprezentantului din partea Jandarmeriei Române, dl. Director col. Emil POGONICI, invitaţilor şi personalului bilanţul activităţilor desfăşurate pe parcursul anului în curs de către Jandarmeria Dâmboviţa.

La această activitate au participat: domnul subprefect – jr. Antonel Jîjîie, preşedintele ATOP Dâmboviţa – Ioan MARINESCU, primul-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte – magistrat Iulian PREDA, vicepreşedintele Tribunalului Dâmboviţa – judec. Dragoş POPOIAG, inspectorul şef al IPJ Dâmboviţa – cms.şef Marin Gălbenuş, inspectorul şef al ISU Dâmboviţa – col. Mirel PIETREANU, comandantul CPPCJ Ochiuri – col. Marian PETRE, şeful Biroului DGA Dâmboviţa – cms.şef Radu CORSI, şeful SJIPI Dâmboviţa – scms. Vlad LUPU, şeful Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale – col. Andi TUFEANU, reprezentanţi din partea STS, SRI,  MApN, precum şi jandarmi dâmboviţeni

Activitatea desfăşurată de către structurile Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa în anul 2012 a urmărit cu precădere îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru modernizarea instituţională şi compatibilizarea structurilor şi practicilor cu cele ale instituţiilor europene similare, executarea cu responsabilitate şi profesionalism a misiunilor şi atribuţiilor specifice, realizarea unui sistem logistic performant, creşterea gradului de încredere al cetăţenilor în instituţie şi în capacitatea sa de răspuns la solicitările acestora, dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de cooperare şi colaborare interinstituţională.

 

ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ:

Principalele obiective care au stat la baza executării misiunilor specifice, au fost creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor şi prevenirea faptelor antisociale în conformitate cu prevederile planurilor proprii şi ale celorlalte acte normative în vigoare, asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică cu ocazia desfăşurării de adunări publice, asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în zonle turistice din judeţ, în special pe Platoul Montan Bucegi .

În periaoda analizată au fost executate un număr de 14705 misiuni pe linie de ordine publică, astfel:

–     13309 misiuni de menţinere a ordini publice;

–     1396 misiuni de asigurare a ordinii publice;

–   170 de intervenţii, executate în urma apelurilor primate prin Sistemul Naţional Unic al Apelurilor de Urgenţă “112” şi alte solicitări primate de la structurile cu care se cooperează.

Rezultatele obţinute de structurile de ordine publică pe timpul desfăşurării misiunilor specifice independent sau în comun cu alte instituţii, s-au materializat astfel:

–      238 infracţiuni constatate (independent şi în comun cu alte structuri);

–      3782 sancţiuni contravenţionale aplicate;

–       426100 lei reprezentând valoarea amenzilor aplicate.

Efectivele din cadrul Postului de Jandarmi Ordine Publică Montan Peştera au acţionat pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice şi a unui climat de ordine şi siguranţă publică în staţiunile turistice desfăşurând activităţi de informare, îndrumare şi prevenire a producerii accidentelor pe traseele montane. La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa au fost desfăşurate  acţiuni de salvare a unui număr de  56 turişti.

 

PAZĂ ŞI PROTECŢIE INSTITUŢIONALĂ:

La această dată, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, asigură protecţia instituţională, supravegherea şi ordinea publică la un număr de 24 de instituţii publice.

Structurile specializate în misiuni de pază şi protecţie instituţională ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa au constatat o infracţiune cu 3 autori. Totodată au fost aplicate 156 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 8950 lei.

În anul 2012 la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa au fost executate şi monitorizate 998 transporturi de valori, cu caracter special şi trasporturi corespondenţă clasificată, fără a înregistra evenimente deosebite.

Misiunea de supraveghere şi ordine publică la conductele magistrale de transport produse petroliere, se execută prin constituirea unor elemente de dispozitiv specifice (patrule auto, petrule pedestre, posturi de observare, pânde, echipe de cercetare-documentare), organizate în cadrul unor dispozitive complexe realizate temporar şi aleatoriu în 10 zone de interes operativ bine delimitate, adoptând diverse procedee de executare a misiunii.

Pe timpul executării misiunii de supraveghere şi ordine publică la conducte de transport produse petroliere, s-au obţinut următoarele rezultate:

– 16 infracţiuni constatate;

– 31 de autori prinşi;

– 254 de sancţiuni contravenţionale aplicate;

– 55100 lei reprezentând valoarea amenzilor aplicate.

*                *

*

Invitaţii au adresat mulţumiri şi felicitări jandarmilor pentru modul în care şi-au îndeplinit atribuţiile în anul 2012, punându-se accent pe participarea activă la realizarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

 

În anul 2013, Jandarmeria Dâmboviţa va acţiona pentru îndeplinirea cu profesionalism şi responsabilitate a misiunilor şi sarcinilor încredinţate, combaterea criminalităţii, creşterea aportului în cadrul sistemului integrat de ordine şi siguranţă publică pentru asigurarea conform conpetenţelor  a gradului de siguranţă a cetăţenilor la nivel judeţean, realizarea unei mai mari “apropieri” de cetăţeni şi oferirea unor servicii de calitate în domeniul protecţiei şi siguranţei civice, etc.

Prin prisma rezultatelor obţinute, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa a avut un aport deosebit la creşterea nivelului de siguranţă al cetăţenilor judeţului, contribuind totodată la consolidarea imaginii Jandarmeriei Române, ca instituţie sigură şi credibilă aflată permanent în slujba comunităţii.

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro