kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

IJJ Dâmbovița: Ceremonie pentru recompensarea unui subofiţer și depunerea jurământului militar de credinţă

  • Moment festiv, cu dublă semnificaţie: Recompensarea unui subofiţer pentru rezultate notabile obţinute în domeniul sportiv şi depunerea jurământului militar de credinţă, la început de carieră, au fost principalele subiecte ale unei festivităţi ce a avut loc astăzi la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.

Într-un cadru oficial, plutonierul-major Timofte Ionuţ a fost recompensat cu „Distincţia de Serviciu” a Jandarmeriei Române, după ce timp de aproape 3 ani, a reprezentat instituţia prin participarea la peste 40 de competiții sportive (semi-maratoane şi maratoane pe asfalt, martoane montane și crosuri), la care s-a clasat pe locuri fruntaşe.

Pasionat de alergare, subofițerul s-a remarcat şi în acest an prin participarea la a III-a ediție a semimaratonului Târgoviște – o competiție care a presupus trecerea mai multor probe pe categorii de vârstă şi după parcurgerea unei distanţe de 21 de kilometri a obţinut locul I din peste 100 de participanți. Totodată, luna trecută acesta a obţinut locul al II-lea la categoria “Salvamont – Jandarmerie”, după ce s-a înscris la maratonul montan – “Sky Race Intersport”, desfășurat în Munții Retezat, care a constat în parcurgerea unui traseu de 28 km, particularitatea acestei competiții constând în alergarea montană la o altitudine de peste 1500 m.

Timofte Ionuț îşi desfăşoară activitatea în cadrul Jandarmeriei Dâmbovița din anul 2006, fiind încadrat la Postul de Jandarmi Montan Zănoaga.

În cea de-a doua parte, festivitatea a continuat cu ceremonia de depunere a jurământului militar de către sergent-major Vlaicu Daniela, subofiţer care îşi va desfăşura activitatea la structura Financiar din cadrul instituţiei.

Colonel Matei Viorel, inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa le-a urat celor doi colegi jandarmi „sănătate, putere de muncă şi succes în activitate”.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media