kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

I.L. CARAGIALE: Șofer încarcerat, după ce s-a izbit cu mașină de alte autoturisme. A fost extras de pompieri

Pe parcursul zilei de astăzi, 8 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Moreni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 72, în afara localității I.L.Caragiale. Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din comuna Brănești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72, în afara localității I.L.Caragiale, ar fi intrat în coliziune cu două autoturisme, a transmis IPJ Dâmbovița.

Șoferul a fost rănit, fiind nevoie de intervenția descarcerării.  „La fața locului pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, un echipaj SMURD, fiind sprijiniți și de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița. Echipajele de intervenție au acționat pentru extragerea din autoturism a unei persoane de sex masculin, încarcerată. Bărbatul, a fost extras în siguranță și preluat de echipajul SAJ prezent la fața locului. A primit îngrijiri medicale și a fost transportat la spital, conștient”, a precizat Lt. Popescu Radu, purtător de cuvânt ISU Dâmbovița.

 

 

📌Puteți urmări canalul nostru de WhatsApp accesând linkul de mai jos 👉https://whatsapp.com/channel/0029VaA0mwD9Bb5wjpzNBo1D

whatsapp image 2025 10 08 at 17.28.55

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media