Un tânăr dâmbovițean care tăia fără drept arbori de pe raza localității Gura Ocniței, a fost depistat de către jandarmi.
Astăzi, 13 octombrie a.c., o patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, aflată în misiune pe raza comunei Gura Ocniței a depistat în zona împădurită de pe “Dealul Bătrân” o persoană care tăia material lemnos.
Jandarmii au intervenit pentru stoparea acestuia, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că tânărul în vârstă de 20 de ani, a tăiat ilegal din fondul forestier 18 arbori din specia stejar folosind un ferăstrău.
Totodată, în urma discuțiilor purtate cu un reprezentant al ocolului silvic, a reieșit faptul că acesta nu deținea autorizație legală pentru tăiere de arbori.
Jandarmii au întocmit celui în cauză actele de sesizare, în ceea ce priveşte “tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național”, acestea fiind înaintate spre competentă soluţionare organelor abilitate.
Materialul lemnos a fost lăsat în custodia organelor silvice pentru stabilirea regimului acestuia.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL
AL I.J.J. DÂMBOVIŢA
Asa se sperie hotii ce defriseaza masiv padurile patriei !
Imagini cu austrieci in lanturi ce au ras munti intregi nu se pot distribui .Ei sunt TABU! Sunt de neatins , asa ca jandarmii pandesc niste amarati ce au taiat cateva tufe de stejar exact cum este fraierul din imagine . Joagarul mi-a incubat un sentiment de invidie (!!!!!!!) , fiind ultima generatie . Ce motoferastrau ? Ala este depasit .
Felicitari , jandarmi !
Fiti vigilenti ! Arestati toti prapaditii , dar totusi am o intrebare ; A-ti sechestrat si carucioara ori caruta impreuna cu martoaga din dotare ori amarasteanul Ion al Buturugii isi cara prada cu carca ?
De , intreb si eu caci pe austriacii ce fura cu miile de vagoane nu ii deranjati .
cine a scris frate stirea asta?!, maimutoii de la jandarmerie au prins „marele” hot de lemne, o mare prostie, iar jurnalistii damboviteni total lipsiti de profesionalism au considerat ca acest eveniment intruneste macar unul din criteriile specifice unei stiri, pe naiba, au mai si postat imagini cu trei surcele, nu era nici macar un metru cub acolo….DACA VRETI SA FACETI STIRI DE SENZATIE RAPORTAT LA NIVEL REGIONAL, BA CHIAR INDRAZNESC SA SPUN NATIONAL, DUCETI-VA FRATILOR LA GEMENEA SA VEDETI CUM SE VAND CAMIONE DE LEMNE IN COMPLICITATE CU PADURARUL SI CAT S-A TAIAT DIN PADURE IN MOD NEJUSTIFICAT..SUNT IN JOC SUTE DE MILIOANE PE SEZON ACOLO, SA VEDEM CAT DE ISTETI VOR FI ATUNCI JANDARMII SI AUTORITATILE COMPETENTE!