Un urs de aproximativ 200 de kilograme a rămas prins într-un gard lângă Școala 2 din localitatea dâmbovițeană Bezdead. Din primele informații se pare că elevii sunt închiși în școală, nefiindu-le permisă ieșirea din clădire de teamă că animalul ar putea scăpa. La nivelul școlii există o stare de panică. Autoritățile locale, profesorii și părinții așteaptă ca ursul să fie tranchilizat și îndepărtat de localitate.
UPDATE, ORA 13:30 – La cinci ore de la raportarea incidentului, medicul veterinar care ar trebui să tranchilizeze animalul nu a sosit la fața locului. Polițiștii și jandarmii păzesc grădina sub o ploaie torențială.
UPDATE, ORa 15:15 – În sfârșit, după o așteptare de 7 ore, a ajuns și medicul veterinar care va tranchiliza ursul, pentru a putea fi îndepărtat de localitate.
De la începutul toamnei alți 3 urși au rămas captivi în gardurile localnicilor din nordul județului.