O găeșteancă în vârstă de 40 de ani a decis să scape din mâinile concubinului ei, un bărbat care o agresa și o amenința.
„La data de 10 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați de o femeie, în vârstă de 40 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de concubin. Din verificările efectuate a reieșit faptul că, la data de 8 aprilie a.c., femeia ar fi fost agresată fizic, iar, la data de 10 aprilie a.c., aceasta ar fi fost amenințată de către concubin. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare, fiind emis și un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, în vârstă de 36 de ani.Totodată, astăzi, 11 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în aplicare un mandat de percheziție la domiciliul bărbatului de 36 de ani, din Morteni. În urma descinderii, polițiștii au descoperit o pușcă neletală supusă autorizării și muniție, bunurile fiind indisponibilizate. În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești.” a anunțat IPJ Dâmbovița.
Adesea victimele violenței domestice aleg să îndure, fie de frica partenerilor, de rușine sau adesea de teama de a rămâne singure. Acestea pot, însă, pot cere ajutor autorităților. Există și programe speciale pentru sprijinirea și găzduirea femeilor care nu au unde să locuiască dacă părăsesc domiciliul conjugal pentru a scăpa de agresiunea partenerilor.