Clubul de Karting Electric Târgoviște s-a alăturat Săptămânii Verzi și ieri, 28 aprilie, la Școala „Radu cel Mare” din Târgoviște au pus la cale o demonstrație de karting electric, cu accent pe beneficiile energiei verzi și promovarea sportului în aer liber pentru copii.
Piloții clubului au impresionat publicul numeros cu abilitățile lor de manevrare pe un mini-circuit special amenajat. După demonstrații, copiii au avut ocazia să le pună întrebări piloților despre karturi, dar să se și fotografieze cu acestea.
„Clubul de Karting Electric Târgoviște își propune să atragă noi membri și să promoveze performanțele piloților săi, folosind în același timp energie verde și sustenabilă. Ne mândrim cu faptul că oferim o experiență sportivă sigură și prietenoasă cu mediul înconjurător”, spun reprezentanții clubului.