Ieri seară, un tir încărcat cu componente auto s-a răsturnat într-o curbă pe DJ 720 B la intrarea în localitatea Nisipuri.
Din primele cercetari, reiese că. din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, soferul a pierdut controlul volanului și a iesit în decor. În tir se aflau doi bărbați, ambii având cetățenie rusă. În urma accidentului unul dintre ei a suferit multiple fracturi și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște.
La fața locului s-au deplasat două ambulanțe și un echipaj de pompieri pentru a acorda primul ajutor răniților. Unul dintre ei a refuzat, însă, ajutorul medicilor și a fugit din autospecială. Acesta a fost recuperat de politiști. Colegul său a suferit răni mai grave și a fost transportat la spital.
În urma testării cu aparatul etilotest, se pare că șoferul tirului avea o alcolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat. Politiștii vor continua cercetările pentru a afla circumstanțele producerii accidentului.