Ieri seară târgoviștenii au simțit aerul medieval al cetății celor 33 de domnitori prin parada la care au participt domni, domnițe îmbrăcate în rochii specifice perioade, dar și cavaleri mândri, care vor apăra cetatea timp de câteva zile.
Traseul paradei a fost următorul: Gară – Bulevardul Carol I – Bulevardul Mircea cel Bătrân – Calea Domnească – Curtea Domnească. Din paradă nu au lipsit nici „dușmanii”, turcii putând fi văzuți cu săbiile în mâini.
Printre cavalerii domnitorului Țepeș s-a aflat și tenorul Vlad Miriță, târgoviștean de fel, mândru că s-a născut și a crescut în fosta Cetate de Scaun a Tării Românești.
Publicul a fost și el numeros, încercând să surprindă momentele inedite al primei ediții a Festivalului Dracula, în fotografii.