Au scăpat cu viaţă ca prin minune, deşi au intrat cu maşina în locomotiva unui tren în mers. Accidentul a avut loc la Bâldana. Şoferul maşinii, un Renault Clio, a ignorat semnalele acustice şi luminoase şi a vrut să forţeze trecerea peste calea ferată. Din nefericire nu a apucat şi s-a lovit de trenul personal Bucureşti Târgovişte. Şoferul şi pasagerul din dreapta s-au ales cu mai multe fracturi, dar au scăpat cu viaţă. Amândoi au fost transportaţi la spital. Cei doi erau din Bucureşti şi au 69, respectiv 54 de ani.
















Facebook
WhatsApp
TikTok



































