kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Excursie ratată de 1 Mai! O târgovișteanscă și-a rupt piciorul și a fost cărată în spate de jandarmi

 

În minivacanța de 1 mai, jandarmii de Postul Montan Zănoaga au intervenit în Munții Bucegi, în sprijinul unei persoane accidentate.

Femeia, în vârstă de 39 de ani, din municipiul Târgoviște se afla într-o drumeţie împreună cu soțul pe traseul montan Cheile Zănoagei  – Scropoasa. La un moment dat, la jumătatea traseului practicat a alunecat pe o rădăcină de brad umedă şi s-a accidentat, fiind în imposibilitatea de a se mai deplasa.

Ajunşi la faţa locului jandarmii montani i-au acordat turistei măsurile de prim-ajutor, deoarece aceasta prezenta o posibilă entorsă sau fractură la membrul inferior drept și era foarte panicată.

Din cauza traseului greu accesibil auto, salvatorii montani au transportat femeia accidentată în spate pe o distanță de aproximativ 2 km, până la mașina de serviciu.

Ulterior a fost condusă în condiţii de siguranţă până la Cota 1000, de unde a fost preluată de o echipă a Serviciului de Ambulanță Dâmbovița şi transportată la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște pentru continuarea investigaţiilor medicale de specialitate.


***

Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă  „112” sau numerele de telefon 0749.058037 / 0749.034639  pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.

  

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media