Duminică, 23 martie a.c., în urma unei solicitări telefonice, un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Ordine Publică Montan Zănoaga a intervenit în zona „Table”, din Masivul Montan Bucegi pentru sprijinirea unor turiste care, în timp ce se deplasau cu autoturismul pe DJ 714 către localitatea Moroieni, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, respectiv a unei porţiuni de drum acoperite cu gheaţă, au derapart cu autovehiculul şi nu şi-au mai putut continua deplasarea.
În urma intervenţiei jandarmilor montani, autoturismul a fost deblocat, iar cele două tursite au au reuşit să ajungă în siguranţă în localitatea Moroieni.
***
Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numerele de telefon 0749.034639/ 0749.058037 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a obţine sprijinul imediat al jandarmilor montani.
Totodată, pentru evitarea situaţiilor nedorite, Jandarmeria Montană recomandă cetăţenilor să ţină cont de următoarele:
– să se informeze asupra itinerariului propus, gradului de dificultate şi condiţiile climaterice locale şi să aibă autovehiculele echipate corespunzător;
– să consulte prognoza meteorologică înainte de a pleca în drumeţii;
– să aibă echipament adecvat zonei de munte, lanternă, rucsac şi trusă de prim ajutor, sac de dormit;
– să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu;
– să nu pornească pe un traseu după consumarea băuturilor alcoolice;
– să solicite sprijinul Jandarmeriei Montane specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.
Bai fratilor ,de ce ii mai plateste cjd-ul pe astia care doar se dau salvamontisti?
Doar sa faca „plimbari usoare” cu masina institutiei,sa arunce cu noroi in turisti atunci cand merg cu atv-ul(fara a avea carnet de conducere),ca in rest numai jandarmi se ocupa de problemele turistilor.Oare nu mai sunt si altii capabili sa faca salvamont in judet?Ce raporteaza acestia presedintelui cjd ca activitate?Nimic si asta arata cat de competenti sint.