Doi târgovișteni în vârstă de 34, respectiv 46 de ani, au ajuns să fie șantajați după ce s-au distrat cu serviciile unei tinere pe videochat. Aceasta a obținut câteva imagini compromițătoare, iar împreună cu iubitul ei i-a șantajat pe cei doi cerând bani. Cei doi șantajiști i-au amenințat pe târgovișteni că fac publice imaginile.
“În dimineața zilei de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane, respectiv un tânăr, de 25 de ani, și o tânără, de 19 de ani.
Descinderile au avut loc pe raza județului Teleorman, pentru administrarea probatoriului într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de șantaj.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 09.10.2025-10.10.2025, suspecții ar fi constrâns prin amenințare două persoane să remită sume de bani, pentru dobândi în mod injust un folos patrimonial, periclitând libertatea psihică a victimelor.
În urma descinderilor, au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă, respectiv, mai multe terminale mobile, cartele telefonice și carduri bancare.
Pe parcursul zilei de astăzi, 27 octombrie a.c., cele două persoane, respectiv tânărul, în vâstă de 25 de ani și tânăra, în vârstă de 19 de ani, reținuți pentru 24 de ore, pe bază ordonanță, de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți.
Pe numele acestora, au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de șantaj.” a transmis IPJ Dâmbovița.





Facebook
WhatsApp
TikTok


































