Din păcate, două persoane care se deplasau pe bicicletă și-au găsit sfârșitul în accidente auto în ultimele 24 de ore. În lipsa unor piste pentru biciclete. dar și a lipsei respectului în trafic pentru bicicliști sau din partea bicicliștilor, astfel de accidente au loc îngrijorător de des.
Ieri, 10 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 702 A în localitatea Valea Mare. Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că pe drumul județean 702 A în interiorul localității Valea Mare, s-ar fi produs un accident rutier între un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, din comuna Valea Mare, și o bicicletă condusă de o femeie, de 43 de ani, din aceeași comună. Din nefericire, în urma impactului, biciclista a decedat.
În această dimineață un alt biciclist și-a pierdut viața într-un accident. Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Răcari au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 1 A, în localitatea Crevedia. Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 50 de ani, din municipiul București, în timp ce ar fi condus un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă pe DN 1 A, în localitatea Crevedia, la intersecția cu DJ 701 B, ar fi acroșat și accidentat un biciclist. Din nefericire, în urma accidentului, biciclistul a decedat.