kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

DNA face percheziții în Dâmbovița! Sunt suspiciuni de corupție împotriva intereselor UE

COMUNICAT

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și împotriva intereselor Uniunii Europene, comise în perioada 2012.

În cursul zilei de 5 octombrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 18 locații situate în județele Dâmbovița, Ilfov, Giurgiu și municipiul București dintre care 3 în sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

Procurorii au lucrat în strânsă cooperare cu reprezentanții Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) care au asigurat sprijin operațional pentru documentarea cauzei.

De asemenea, în cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media