DN 71 Târgovişte – Sinaia este blocat la km 63 +130 la ieșire din localitatea Pucioasa, din cauza unui accident în care au fost implicate un autoturism şi un autocamion. Traficul uşor este deviat prin Brănești, pe DJ712B. Șoferul autoturismului a pătruns pe contrasens. Această manevră i-a adus sfârșitul, mașina fiind spulberată de TIR. Șoferul decedat era din Pucioasa și avea 28 de ani.