Plutonierul adjutant Petre Marian, plutonierul adjutant Vlad Ionuț-Valentin și plutonierul Radu Ionuț-Eusebiu, din cadrul IJJ Dâmbovița au fost recompensați cu Distincția de serviciu pentru ,,îndeplinirea în condiții deosebite a misiunilor încredințate”.
Inspectorul șef, colonel Matei Viorel, le-a înmânat aceste distincții onorifice, astăzi, 14 noiembrie a.c., în cadrul unei ceremonii la care a participat și personalul aflat la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, anunță IJJ Dâmbovița.
Cei trei jandarmi au intervenit în sprijinul victimelor unui accident petrecut între Adâncă și IL Caragiale, pe 25 iunie. Se aflau în autoturismul de serviciu, când au observat o mașină răsturnată în afara părții carosabile, într-o râpă de langa drumul național. Jandarmii au scos în siguranță din mașină cei trei ocupanți, printre care și un copil de 7 ani, și au alertat echipajele medicale, asigurând zona producerii accidentului până la sosirea acestora.