Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif kiss2025a.jpg

DECINDENI: Un șofer băut a intrat cu tractorul într-un gard

ȘOFER SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, IMPLICAT ÎNTR-UN ACCIDENT RUTIER CU PAGUBE MATERIALE

Pe parcursul zilei de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Secției Nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier cu pagube materiale, în localitatea Decindeni.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 42 de ani, din comuna Dragomirești, în timp ce ar fi condus un tractor în localitatea Decindeni, pe fondul consumului de alcool, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat într-un gard.

În urma evenimentului, nicio persoană nu a fost rănită.

Polițiștii au procedat la testarea șoferului cu aparatul din dotare, rezultatul indicând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, acesta a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a concentrației alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media