La data de 28 mai a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 11 Poliție Rurală Pucioasa au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 40 de ani, din satul Șuvița, a plecat de la domiciliu și a lăsat un bilet de adio.
În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, fiind constituite mai multe echipe de căutare formate din polițiști, pompieri, jandarmi și voluntari.
În urma activităților de căutare, bărbatul a fost identificat într-o construcție dezafectată (baracă).
Acesta a fost preluat de medici pentru efectuarea unor investigații.