kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

DÂMBOVIȚA: Mobilizare a poliției pentru salvarea unui bărbat sechestrat. S-a dovedit, însă, că apelul era fals

  • Apel fals la 112! Cum o farsă ar putea bloca ajutorul real acordat unor persoane care au nevoie

La data de 9 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Moreni au fost sesizați de către un bărbat de 35 de ani, din Iedera, cu privire la faptul că se află pe raza localității, fiind sechestrat într-un autoturism, iar alte persoane vor să îi dea foc.

Imediat, au fost demarate verificările pentru identificarea apelantului, precum și a locului unde acesta se află pentru a-i fi salvată viața.

Ulterior, polițiștii au stabilit că persoana respectivă este de fapt un bărbat de 27 de ani, din Satul de Sus, iar aspectele sesizate la 112 nu se confirmă, apelantul folosind telefonul unui alt bărbat pentru a efectua apelul fals.

Acesta a fost condus la sediul poliției, unde a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

Precizăm că la activitățile desfășurate au fost implicate efective numeroase.

Pe această cale, polițiștii subliniază că un apel fals/nejustificat la numărul 112 poate costa viața unei alte persoane care chiar are nevoie de intervenția serviciilor specializate de urgență.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media