kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

DÂMBOVIȚA: Mai mult de jumătate dintre sancțiunile acordate șoferilor pe 9 iulie au fost pentru viteză!

  • Abateri de la prevederile legale descoperite de polițiștii rutieri

La data de 9 iulie a.c., în intervalul orar 18:00-21:00, polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu cei ai Biroului Rutier și ai Formațiunilor Rutiere Pucioasa, Moreni și Răcari au desfășurat o acțiune pentru reducerea riscului rutier, pe drumul național 1 A Crevedia – Cornești și pe drumul județean 711 Târgoviște – Bujoreanca.

Astfel, în cele 3 ore dedicate derulării activităților, polițiștii rutieri au aplicat 83 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 102.000 de lei. Dintre acestea, 75 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (41 fiind pentru depășirea limitei legale de viteză).

Alte 8 sancțiuni contravenționale au fost aplicate conform O.G. nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, O.G. nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor și O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

De asemenea, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă limitată de timp, conform legii, 20 de permise de conducere (12 pentru depășirea limitei legale de viteză și 8 pentru efectuarea necorespunzătoare a manevrei de depășire) și au retras 3 certificate de înmatriculare.

În plus, au fost constatate două infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Exemplu:

La data de 9 iulie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii Biroului Rutier au depistat, pe drumul județean 711, în localitatea Cojasca, un bărbat, de 35 de ani, din Cojasca, în timp ce ar fi condus un motociclu neînmatriculat în circulație.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media