Un bărbat, de 32 de ani, din satul Blidari, comuna Cobia, în timp ce ar fi condus un tractor, pe drumul comunal 112, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare și s-ar fi răsturnat, anunță IPJ Dâmbovița.
La fața locului a intervenit Detașamentul Găești cu 1 autospecială de stingere cu modul de descarcerare și 1 ambulanță SMURD, Detașamentul Târgoviște cu 1 autospecială de descarcerare, iar SAJ DB cu 1 echipaj.
La sosirea echipajelor de intervenție acestea au identificat o persoană prinsă sub un utilaj agricol, conștientă. Pompierii au extras persoana surprinsă sub utilaj , care a fost predată echipajului medical de la SAJ, conștientă și cooperantă.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului.
Foto ISU Dâmbovița




Facebook
WhatsApp
TikTok


































