Bărbat arestat preventiv pentru 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere
La data de 16 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul Rutier, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un bărbat, de 39 de ani.
Acesta este cercetat într-o cauză penală privind comiterea infracțiunilor de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Reamintim faptul că, în cursul nopții de 15 august a.c., în jurul orei 23:40, bănuitul, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 101 A, în afara localității Ciocănari, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat.
În urma accidentului, doi bărbați, pasageri ai autoturismului, au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferul ar fi părăsit locul accidentului, fiind depistat la scurt timp de polițiști în apropierea locului producerii accidentului rutier.
Totodată, polițiștii au constatat faptul că acesta nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe parcursul zilei de ieri, 16 august a.c., cel în cauză a fost prezentat magistraților, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea administrării întregului probatoriu.
Notă: Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.