Pompierii militari din cadrul ISU Dâmbovița intervin în comuna Comișani, satul Lăzuri, pentru stingerea unui incendiu.
La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște, iar în sprijin intervine și o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Titu.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișurile a două case, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, precum și la o anexă gospodărească.
Incendiul este localizat, iar echipajele acționează pentru lichidarea acestuia.
Două persoane cu atac de panică sunt asistate de către echipajele medicale.
Misiunea este în dinamică.
Lt. Popescu Radu





Facebook
WhatsApp
TikTok


































