Euroguard kiss2025a.jpg 	daciamavexim.gif dsgmotor.gif

Caravana Munteniei, discuții cu elevii de la “Vladimir Streinu” Găești despre cum deciziile de astăzi influențează generațiile viitoare

  • Tinerii și cadrele didactice din Găești s-au alăturat Caravanei Munteniei

Caravana Munteniei, inițiată de organizația de tineret GEYC – Group of the European Youth for Change, a ajuns pe 10.03.2026, la Colegiul Național “Vladimir Streinu” din Găești, aducând împreună 38 de tineri și cadre didactice pentru o zi dedicată implicării civice, descoperirii oportunităților europene și înțelegerii conceptelor de echitate intergenerațională și pregătire și reziliența pentru viitor.

Evenimentul de la Găești face parte din traseul Caravanei Munteniei, desfășurat în perioada 9-13 martie 2026 în patru orașe din regiune – Pitești, Găești, Ploiești și Buzău – și implementat de echipa GEYC împreună cu lucrători de tineret internaționali din state membre ale Uniunii Europene. Formatul activităților le oferă elevilor posibilitatea de a trece succesiv prin patru colțuri tematice facilitate de experți și practicieni din organizații europene partenere, într-un cadru care pune accent pe participare activă, reflecție și aplicabilitate practică.

caravana munteniei (7)

Cele patru colțuri tematice au fost:

  • Oportunități europene pentru tineri, facilitat de Gabriel Brezoiu, președinte și director general GEYC, inițiator al PRISMA European Network;
  • Echitate intergenerațională, facilitat de Antonijo Bajo, din cadrul organizației Ekonomska Klinika din Croația;
  • Participare civică, facilitat de Ottavio Guazzone, din partea CIAPE – Centro Italiano per l’Apprendimento Permanente din Italia;
  • Pregătire și reziliență pentru viitor, facilitat de Joseph Anthony Julca Mendoza, care a reprezentat organizația Euro Mirada din Spania.

Prin aceste sesiuni, participanții au explorat – prin jocuri de societate create de GEYC –  implicarea tinerilor în comunitate, procesele democratice, dezvoltarea competențelor necesare într-o lume aflată în continuă schimbare, precum și despre programe și mobilități europene care pot susține dezvoltarea personală și profesională a noii generații. În același timp, formatul atelierelor a urmărit ca fiecare grup să plece cu idei-cheie, acțiuni practice și pași următori concreți în ceea ce privește implicarea, accesarea de resurse și valorificarea oportunităților europene.

Un element definitoriu al Caravanei Munteniei este accentul pus pe echitatea intergenerațională, temă care capătă o relevanță specială în actualul context european. Caravana Munteniei se poziționează astfel ca una dintre primele activități educaționale care aduce această temă în centrul dialogului cu tinerii după ce Comisia Europeană a prezentat prima Strategie pentru Echitate Intergenerațională, menită să integreze gândirea pe termen lung și echitatea între generații în procesul de elaborare a politicilor publice. În acest sens, Caravana Munteniei creează și un cadru concret în care tinerii pot înțelege cum deciziile de astăzi influențează generațiile viitoare. Tema echității intergeneraționale a fost abordată alături de celelalte priorități ale caravanei tocmai pentru a sublinia că pregătirea pentru viitor, participarea civică, accesul la oportunități europene și responsabilitatea față de generațiile următoare sunt interconectate.

Un alt focus al Caravanei Munteniei este pregătirea și reziliența tinerilor pentru viitor. Prin activitățile desfășurate, caravana îi implică pe tineri în discuții practice despre conștientizarea riscurilor în cazul situațiilor de urgență, reziliența comunitară, gândirea critică și participarea responsabilă. Inițiativa urmărește să transforme ideea de pregătire pentru diverse situații de urgență dintr-un concept abstract într-un set de obiceiuri clare și acțiuni civice locale, făcând acest subiect mai accesibil, relevant și conectat la realitatea tinerilor. Mai multe informații despre activitățile desfășurate de GEYC pe această temă pot fi găsite aici.

Participanții au explorat apoi oportunitățile oferite de programele europene Erasmus+, inclusiv:

  • Activități de participare a tinerilor (KA154) – modalități prin care tinerii pot influența deciziile locale și pot deveni agenți ai schimbării în comunitățile lor;
  • Schimburi de tineri (KA152) – grupuri de tineri din diferite țări colaborează pe o temă comună (mediu, incluziune socială, cultură); durata: 5–21 zile; 16–30 de tineri (13–30 ani) și lideri de grup; activități: workshop-uri, proiecte practice, activități interculturale;
  • Erasmus pentru tinerii antreprenori – un program de schimb transfrontalier care oferă antreprenorilor noi sau aspiranţi şansa de a învăţa de la antreprenorii cu experienţă care conduc mici companii în alte ţări participante.
  • DiscoverEU – programul care oferă tinerilor de 18 ani posibilitatea de a călători prin Europa și de a descoperi diversitatea culturală a Uniunii Europene;
  • Corpul European de Solidaritate (ESC51) – voluntariat și stagii internaționale pentru tineri între 18 și 30 de ani, în domenii sociale, culturale și de mediu;
  • Mobilitățile școlare Erasmus+ – șanse pentru elevi și cadre didactice de a învăța și colabora cu parteneri educaționali din alte țări europene.

Despre GEYC

GEYC (Group of the European Youth for Change) este o organizație de tineret din România, cu statut consultativ ECOSOC la ONU, activă în domeniul educației non-formale, implicării civice și dezvoltării durabile. Din 2010, GEYC a derulat peste 200 de proiecte europene și comunitare, implicând mii de tineri din România și din întreaga Europă.

Organizator: GEYC – Group of the European Youth for Change
Proiect: Erasmus+ Acreditare 2025-1-RO01-KA151-YOU-0002994341
Website: www.geyc.ro

 caravana munteniei (2) caravana munteniei (3) caravana munteniei (4) caravana munteniei (5) caravana munteniei (6)

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media