O familie din Butimanu, cu doi copii, a rămas sub cerul liber după ce un incendiu a distrus în întregime casa în care locuiau. Cei patru membri au reușit să scape cu viață, dar nu au putut salva nimic din ceea ce era în locuință. „În luna februarie, o familie trăiește la limita existenței și că noi, comunitatea comunei Butimanu ar trebui să facem ceva ca să-i ajutăm. În baza legii dar și a unei hotărâri a Consiliului Local, vom redirecționa suma de 20.000 lei către familia rămasă pe drumuri. Personal, mi-am donat întreg salariul (5000 lei) și vă rog și vă îndemn să îi ajutați așa cum puteți, deoarece este cumplit să rămâi în stradă, cu doi copii, în plină iarnă, doar cu hainele de pe tine. Vorbim despre o familie tânără, muncitoare, cu doi copii minori! Orice ajutor, cât de mic, este binevenit!” a precizat primarul localității, Gabriel Dragnea.
Cei care vor să doneze o pot face în contul:
RO17INGB0000999911838097
VALENTINA MIHAELA BADEA
Banca
INGB CENTRALA
Cod swift INGROBU
„În weekendul următor, echipe ale Primăriei comunei Butimanu vor bate din poartă-n poartă pentru a strânge donații, iar cei care doresc să se implice mai devreme, donând materiale de construcție, haine, alimente etc, o pot face la sediul primăriei. Haideți să arătăm că ne pasă, să demonstrăm că puterea unei comunități este mare, că aceasta, dacă este unită, poate muta munții și să ajutăm această familie să iasă din impasul în care se află!” a mai spus Dragnea.
Edilul a făcut și un apel la verificarea și întreținerea periodică a coșurilor de fum pentru a se evita asemenea discuții.