- DOSAR PENAL PENTRU NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR
La data de 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substasnțe Periculoase, în urma verificărilor efectuate, au stabilit faptul că un tânăr, de 18 ani, ar fi deținut la domicilul său, din comuna Brezoaele, o armă neletală, supusă autorizării, fără a îndeplini condițiile legale.
Astfel, polițiștii au ridicat arma în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale, iar în cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.