kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Au fost încătușati și trimiși la închisoare

La data de 03 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni-Formaţiunea Investigaţii Criminale au depistat un bărbat, de 29 de ani, din localitate, pe numele căruia autorităţile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare.

Tânărul a fost cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie.

Poliţiştii au procedat la reţinerea şi depunerea acestuia în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, urmând să fie prezentat Curţii de Apel Ploieşti.

De asemenea, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Moreni  l-au depistat pe numitul M.G, de 42 de ani, din comuna Vlădeni, pe numele căruia Judecătoria Moreni a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 3 ani de detenţie.

Bărbatul a fost cercetat pentru săvârşirea unor furturi din anexe gospodăreşti, comise în cursul anului 2012.

Un alt tânăr, de 28 ani, din comuna I.L.Caragiale, cercetat sub aspectul săvărşirii infracţiunii de „ultraj contra bunurilor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”,  faţă de care Judecătoria Moreni a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate pentru o perioadă de 2 ani şi 4 luni,  a fost depistat de poliţiştii morenari.

Cei doi bărbaţi au fost depuşi în vederea încarcerării în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media