Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița au depistat, astăzi, două persoane care dețineau obiecte periculoase, în timpul unei misiuni de asigurare a ordinii publice la Târgul tradițional de „Sf. Maria”, organizat în comuna Cornești.
La vederea forțelor de ordine, cei doi bărbați – un minor de 16 ani și un adult de 44 de ani – au manifestat o atitudine ostilă. În urma legitimării și a controlului corporal preventiv, asupra acestora au fost găsite două cuțite. De asemenea, în atelajele hipo aparținând celor doi au fost descoperite mai multe coase și topoare, obiecte ce puteau fi folosite pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Jandarmii au întocmit actele necesare sesizării organelor de urmărire penală pentru „portul fără drept de obiecte periculoase în locuri special amenajate pentru distracție ori agrement”. Documentele vor fi înaintate autorităților competente pentru luarea măsurilor legale.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița reamintește cetățenilor importanța respectării legii și face apel către participanții la evenimente publice să se delimiteze de orice comportament violent și să sesizeze imediat forțele de ordine în caz de situații similare.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul
📌Puteți urmări canalul nostru de WhatsApp accesând linkul de mai jos 👉https://whatsapp.com/channel/0029VaA0mwD9Bb5wjpzNBo1D