ortooxacell kiss2022.gif Flax

Anchetatorii au găsit și capul Iulianei Neblea, femeia tranșată și aruncată în Argeş

Echipajele de poliţişti care au reluat căutările în albia râului Argeş au găsit, astăzi, capul Iulianei Neblea, femeia violată și apoi tranşată de Florin Mînzăraru.

Oamenii legii au găsit capul secţionat al femeii la la 800 de metri în aval de Podul de la Ioneşti, adică la mică distanţă de locul în care în urmă cu două zile, au găsit un membru superior.

Anchetatorii mai au de găsit două membre din corpul femeii de 36 de ani, după ce au fost găsite până acum doar trupul, piciorul şi braţul stân, iar astăzi, capul.

În această dimineaţă, procurorii au efectuat şi o percheziţie la apartamentul suspectului, care joi, a recunoscut că a omorât-o pe Iuliana Neblea, după ce, în prealabil, a bătut-o şi violat-o.

Potrivit unor surse judiciare, Mînzăraru a descris împrejurările în care a comis crima. El a precizat că a tranşat cadavrul în cada apartamentului său din oraşul argeşean Topoloveni.   Cadavrul victimei, fără cap, mâini şi picioare, a fost găsit de un cioban, sâmbătă, în râul Argeş, în localitatea dâmboviţeană Petreşti, satul Ioneşti.

Citește și Monstrul de la Topoloveni a mai tăiat şi o altă femeie pe care a violat-o!

           L-au prins! Poliţiştii l-au arestat pe cel care a ucis-o şi tranşat-o pe Iuliana!

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media