În cursul serii de 25 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier.
Din primele cercetări efectuate, s-a stabilit că un bărbat, de 64 de ani, din județul Argeș, în timp ce ar fi condus un autoturism pe raza orașului Găești, ar fi acroșat și accidentat o femeie, de 72 de ani, din localitate.
În urma evenimentului, pietonul a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.