La data de 19 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au depistat pe DN 7, în orașul Găești, un bărbat, din comuna Hulubești, în timp ce ar fi condus un autoturism ce tracta o remorcă, în care s-ar fi aflat cantitatea de 270 kg de pește, ce urma a fi comercializată.
Cu sprijinul reprezentanților din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița, s-a stabilit că peștele nu ar fi fost transportat corespunzător din punct de vedere sanitar veterinar, iar mijlocul de transport nu ar fi autorizat sanitar veterinar și nu ar dispune de spațiu suficient pentru aprobarea comercializării.
Astfel, transportatorul a fost sanctionat contravențional conform H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor cu amendă în valoare de 2700 lei, iar cantitatea de 270 kg de pește a fost neutralizată prin folosirea de substanțe chimice.





Facebook
WhatsApp
TikTok


































