Un eveniment ce de mai bine de 14 ani face cinste Târgoviștei se întâmplă în fiecare an în preajma Sărbătorilor Pascale. Este vorba despre Calea Luminii, inițiată de pictorul Mihai Șerbănescu. Ingeniozitatea și originalitatea acestui eveniment, acest „gest de lumină” cum îl numește Mihai Șerbănescu a cucerit și alte orașe din țară și nu numai, dar ce este cel mai important a făcut ca Târgoviștea să fie un exemplu.
Cu sprijinul Municipalității, care a oferit lumânările, și al Arhiescopiei Târgoviștei, Calea Luminii se va desfășura anul acesta joi, 17 aprilie, de la ora 20.00, când are loc deschiderea evenimentului urmată de cuvântul personalităților publice și nu numai. Apoi, cele 2015 de candele vor fi aprinse de la Mitropolie pe traseul parcul Mitropoliei, Piața Mihai Viteazul și Bulevardul Carol ( fosta Alee a Castanilor) până la gară.
Noutatea din acest an este posibil să fie muzica, care va fi pe toată distanța de 1 kilometru.
Mihai Șerbănescu spune că în cazul în care va ploua joi, evenimentul se va muta în Vinerea Mare. De asemenea, artistul îi invită pe toți târgoviștenii și nu numai să participe la acest unic eveniment, pe care nu îl vor uita toată viața.