kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

1067 de misiuni, desfășurate de jandarmii dâmbovițeni în luna martie

Tulburarea ordinii şi liniştii publice sau săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să provoace indignarea cetăţenilor, consumul de băuturi alcoolice în spaţiul public, sunt căteva dintre faptele pentru care jandarmii dâmboviţeni au aplicat sancţiuni contravenţionale în luna martie.

Cele mai multe fapte de natură contravenţională şi penală au fost săvârşite în municipiul Târgovişte şi localităţile Moreni, Răcari, Mătăsaru, Valea Mare, Brezoaele şi Săcuieni. Astfel, în luna martie au fost aplicate 195 de avertismente scrise şi 248 de amenzi contravenţionale în valoare de 71.800 lei şi au fost constatate 49 infracţiuni (16 independent şi 33 în cooperare cu Poliţia).

În majoritatea cazurilor, autorii au săvârşit fapte precum: furturi de materiale feroase şi neferoase (conductă metalică, cablu de telefonie, etc.) aparţinând unor societăţi comerciale, furturi de produs petrolier, profanare de morminte.

Pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, în luna martie, jandarmii dâmboviţeni au desfăşurat misiuni independent şi în cooperare cu Poliţia în zonele de interes operativ din municipiul Târgovişte şi din judeţ.

Contribuţia adusă la menţinerea climatului normal de securitate al comunităţii s-a concretizat prin executarea a 1067 misuni, astfel:

–          788 de menţinere a ordinii publice;

–          138 de asigurare a ordinii publice;

–          86 acţiuni de intervenţie la solicitări prin intermediul numărului unic de urgenţă „112”/alte apeluri telefonice;

–          32 de acţiuni în cooperare cu alte instituţii (Poliţia, DIICOT, executori judecătoreşti, etc.);

–          23 mandate de aducere puse în aplicare.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media