Ieri, 24 ianuarie, la Liceul Teoretic “Ion Ghica” din oraşul Răcari a fost marcată cum se cuvine această zi specială. S-au sărbătorit 155 de ani de la UNIREA Principatelor Române, atunci când, la 8 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie, domn al Ţării Româneşti, acest demers politic fundamentând înfăptuirea unirii dintre aceste provincii româneşti.
La evenimentul organizat de catre elevii liceului, a fost prezent şi primarul oraşului Răcari, domnul Marius Caraveţeanu.
Corul liceului a intonat cântece de mare însemnătate pentru poporul român, iar elevi din diferite clase au ţinut să prezinte viaţa lui Alexandru Ioan Cuza şi realizările acestuia pe plan politic, cultural şi spiritual, fiind coordonaţi de doamna profesoară de istorie, Luiza Coman şi de doamna profesoară de Limba Română, Aurica Alionte.
De asemenea, au fost expuse şi materiale valoroase, de presă, din acea perioadă, materiale care au fost admirate de toţi cei prezenţi.
Niciodată, elevii de la liceul din Răcari nu îşi uită înaintaşii şi se pare că marchează cum se cuvine fiecare eveniment din istoria neamului Românesc. Felicitări dragi elevi şi profesori, fie ca aceste evenimente să se înmulţească, pentru că sunteţi talentaţi şi puteţi face multe.