Zilele de 6, 7, 8, 9 și 10 aprilie 2015, din săptămâna „Școala Altfel”, au fost și Zilele Liceului Teoretic „I.L. Caragiale” Moreni.
În această perioadă de sărbătoare pentru liceul dâmbovițean s-au desfășurat diverse activități în care au fost implicați elevi și profesori ai liceului.
Dintre acestea aș remarca „Marșul împotriva schimbărilor climatice”, care a avut loc marți, 7 aprilie 2015, sub deviza „Privește Moreniul prin ochelari verzi!”. Peste 100 de elevi și 9 cadre didactice din Liceul Teoretic „I.L. Caragiale” au parcurs un traseu care a început din fața unității de învățământ și s-a încheiat în Parcul Central. Elevii și profesorii au purtat pancarte (cu diverse sloganuri antipoluare), ochelari și umbreluțe verzi, au împărțit trecătorilor pliante care conțineau sfaturi pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. În parc a fost amenajată o expoziție cu materialele confecționate de elevi și care îndemnau la protejarea mediului. De asemenea, s-a realizat un cerc uman (simbol al unirii tuturor oamenilor pentru apărarea planetei albastre) și au fost plantați câțiva pomișori. Marșul a făcut parte din proiectul național „Tinerii ambasadori împotriva schimbărilor climatice”, proiect coordonat local de prof. Rodica Răcășanu și care are ca perioadă de implementare iulie 2014 – decembrie 2015.
Un alt moment important al Zilelor Liceului Teoretic „I.L. Caragiale” Moreni a fost tot marți, când în Centrul de Documentare și Informare al liceului a avut loc o lansare de carte, protagonist fiind scriitorul Christian Crăciun. Acesta este profesor de limba și literatura română în liceu și are la activ cinci cărți publicate la edituri de prestigiu din țară. De fapt, marți el și-a lansat seria de autor, care cuprinde volumele: „Ucronia eminesciană” (teza sa de doctorat), „Rebreanu după un veac”, „Intrări în labirint”, „Circumstanțiale” și „Isografii”. În prezența unei asistențe numeroase (chiar dacă în sală a fost frig!) au vorbit, printre alții, doi foști elevi ai scriitorului: Monica Zamfir și Mircea Dinu. Actualmente, aceștia îi sunt colegi în Liceul „I.L. Caragiale”, prima fiind profesoară de limba română (de fapt, prof. Monica Zamfir a făcut o scurtă recenzie a celor cinci cărți ale scriitorului), iar al doilea, deși este profesor de materii socio-umane (logică, economie, sociologie, filosofie) este și el un poet cu trei apariții editoriale. La eveniment a mai participat și scriitorul Iulian Moreanu (pe numele adevărat, Gheorghe Ciocodeică), un alt profesor al liceului (tot de socio-umane) cu înclinații literare (patru cărți de proză scurtă și un roman). Deci, Liceul Teoretic „I.L. Caragiale” Moreni, cu cei trei scriitori-profesori (sau profesori-scriitori) ai săi este, poate, unic în județul Dâmbovița din acest punct de vedere.
Alte activități desfășurate de Zilele Liceului au fost: „Ziua Porților Deschise” (în care elevi de la școlile din Moreni au vizitat, poate, viitorul lor liceu), „Să ne cunoaștem mai bine” (întâlniri pe clase și exerciții de autocunoaștere cu psihologul liceului, prof. Cristiana Bădulescu), „Împreună pentru viitor” (un concurs național de dansuri clasice și moderne), concursul de matematică „Ioan Spiridon” (în memoria unui fost mare profesor de matematică al liceului), „Scrie…ce gândești…cum simți” (un concurs de creații literare), „Lumea lui Caragiale” (un concurs de cultură generală, dar și o expoziție de desene și caricaturi), „Întâlnire cu Șamanul” (atelier de muzică instrumentală cu invitați de seamă, artiștii Gabriel Victor Bâclea și Jean Baptiste Manitou), „Cupa de Primăvară” (un campionat de minifotbal între clasele liceului, învingătoare fiind clasa a XI-a A, pe podium fiind și clasele XII E și XII H; pe terenul de sport au dat recital și „Majoretele liceului”, o echipă de șapte fete frumoase și talentate, formată în premieră în liceu).
De asemenea, elevii liceului nu au fost numai gazde primitoare, ci au fost și vizitatori. Astfel, unii elevi au vizitat Penitenciarul Mărgineni, alții Unitatea ISU (de Pompieri) din Moreni, alți câțiva elevi (de la clasa a X-a E) au spus „stop războaielor, atentatelor teroriste și neînțelegerilor între oameni” în Piața Prefecturii din Târgoviște, iar 30 de elevi au fost oaspeții Bibliotecii Municipale Moreni la un atelier de jurnalism organizat de Radio Minisat Târgoviște. Au mai fost organizate drumeții în orizontul local, pelerinaje la bisericile din oraș, dar și alte activități în liceu sau în afara acestuia.
Tot de Zilele Liceului a apărut și numărul 7 al revistei „@round”, revista Liceului Teoretic „I.L. Caragiale” Moreni, în care publică elevi și profesori ai liceului. Temele cuprinse în revistă sunt descrieri ale activităților școlare și extrașcolare ale elevilor și cadrelor didactice, creații literare ale acestora, desene și fotografii.
Ca o încununare a acestor zile de sărbătoare au apărut și veștile frumoase din țară despre elevii liceului, care au obținut rezultate bune și foarte bune la olimpiadele de specialitate, faza națională.
Iată care sunt merituoșii olimpici naționali ai Liceului Teoretic „I.L Caragiale” Moreni, rezultatele obținute de aceștia și profesorii lor îndrumători:
-Radu Gabriel Dinu (clasa a XI-a A), medalie de aur la Informatică (prof. Ion Stanciu);
-Valentin Gabriel Crăciun (clasa a IX-a A), medalie de argint la Informatică (prof. Daniela Buturugă);
-Ioan Daniel Savu (clasa a VIII-a), medalie de aur la Fizică (prof. Gabriel Chișulescu);
-Mihaela Bianca Stan (clasa a VIII-a), medalie de bronz la Fizică (prof. Gabriel Chișulescu);
-Petru Vlad Toma (clasa a XII-a A), medalie de bronz la Fizică (prof. Gabriel Chișulescu);
-Maria Cătălina Șerban (clasa a XII-a A), Premiul III la Limba și literatura română (prof. Monica Zamfir);
-Florin Teleanu (clasa a XII-a A), Mențiune specială și cooptarea în Lotul României pentru Olimpiada Internațională de Chimie (prof. Rodica Răcășanu);
-Sabrina Stătescu (clasa a XI-a E), locul 11, din 37 județe participante, la Sociologie (prof. Mircea Dinu).
O altă întâlnire cu zilele de sărbătoare ale liceului morenar va avea loc în anul 2016 sub, în premieră, denumirea Zilele Colegiului Național „I.L. Caragiale” Moreni (de la 1 septembrie 2015, liceul va deveni colegiu național). Să ne vedem sănătoși atunci, nu înainte de a menționa faptul că evenimentul de anul acesta nu s-ar fi desfășurat fără organizarea și sprijinul conducerii liceului: prof. Daniela Cismaru (director) și prof. Alexandra Marinescu (director adjunct).
Autor: prof Ion Busuioc, Liceul Teoretic „I.L. Caragiale” Moreni
Fotografii: Radu Marinescu, clasa a IX-a A, Liceul Teoretic „I.L. Caragiale” Moreni și „Tinerii Ambasadori” (pagina de Facebook)
Crina, te rog spunei Sabrinei ca cineva o iubeste si sa iasa in poze mai in fata.Te pup, mersi!