ortooxacell kiss2022.gif Flax

Voluntarii SNAC au fost alături de comunitate și în anul 2015

 

În cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară / SNAC, desfăşurată în parteneriat de Ministerul Educaţiei Naționale şi Cercetării Ştiinţifice şi Children`s High Level Group, sunt înscrise în prezent, în județul Dâmbovița, 104 unități școlare de învățământ preuniversitar (licee, școli gimnaziale și grădinițe). În cadrul acestora, sunt activi 116 coordonatori locali, după cum ne declară prof. Cristina Marin, coordonatorul județean al acestor voluntari. Fiecare coordonator local SNAC are în echipa sa unul sau mai mulți copii / elevi și profesori voluntari care au înțeles că voluntariatul înseamnă, încă de la început, stabilirea și dezvoltarea unei relații comunitare, alături de conștientizarea nevoilor beneficiarilor,  așadar o formă de învățare.

”Cred că atunci când cineva face voluntariat, este la fel de important ca și alți 100 de elevi să audă că acel cineva a făcut voluntariat. Este importantă diseminarea exemplului, nu doar pentru ca el să se întâmple, ci ca alți elevi să vadă, pentru  că eu cred că oamenii învață prin modelare” – Cristina Marin.

În acest an școlar, la început de drum, voluntarii s-au întâlnit cu conducerea Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, respectiv cu insp. școlar general Sorin Ion și cu insp. școlar general adjunct Gabriela Istrate, alături de care au diseminat exemple de bună practică și au fost stabilite principalele repere de activitate, respectiv conectarea locală și județeană a unităților școlare, alături de crearea de oportunități reale de implicare activă a preșcolarilor și a elevilor în proiectele şi programele de voluntariat din cadrul SNAC, creând o rețea bazată pe încredere și comunicare.

Deoarece credem că ajutorul oferit celorlalţi și empatia faţă de semeni facilitează copiilor și elevilor implicați autocunoaşterea, o mai bună comunicare şi relaţionare interpersonală, alături de  integrarea eficientă în societate, am organizat în Dâmbovița Campania naționala ”Săptămâna  legumelor  și  a fructelor donate”, în perioada  16 – 20.11.2015. Cu ajutorul a 5796 de elevi voluntari, îndrumați de profesori voluntari și de 64 de coordonatori locali din tot atâtea unități școlare, au fost donate către 2364 de beneficiari  10 487 de kg. de legume și fructe, alături de rechizite, dulciuri și obiecte de îmbrăcăminte.

 

            Activitățile de voluntariat din cadrul SNAC le-au oferit copiilor și elevilor din învăţământul dâmbovițean posibilitatea ca, în procesul lung de dezvoltare personală, să îşi pună la încercare propriile limite, abilităţi şi capacităţi de care dispun, prin oglinda satisfacerii nevoilor celorlalţi.  Și în perioada Sărbătorilor de Iarnă,  prin activitatile de voluntariat, profesorii voluntari au căutat să dezvolte la copii și elevi valori spirituale precum compasiunea, demnitatea, credinţa, care îi vor ajuta să devină spirite puternice

Elemente de impact social ale activității de voluntariat în cadrul SNAC:

– crearea situaţiilor de dezvoltare personală a copiilor și a elevilor prin implicarea în activităţi voluntariat comunitar;

– dezvoltarea activităţilor de sprijinire şi formare a voluntarilor;

– valorificarea dimensiunii practic-aplicative a procesului educaţional;

– accentuarea învăţării prin cooperare.

            Mulțumesc tuturor copiilor, elevilor și cadrelor didactice care mi-au fost alături în activitatea de voluntariat prin SNAC, le doresc sănătate, gânduri pozitive și atitudine deschisă către bine în anul 2016! La mulți ani!

 

                                                                                                          Prof. Cristina Marin

Coordonator județean Strategia Națională de Acțiune Comunitară (SNAC)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media