Copiii din comuna Perşinari şi-au început vacanţa într-o manieră distractivă, cu jocuri dar şi activităţi care le-au stimulat memoria şi creativitatea. Programul Vacanţa la bibliotecă, desfăşurat în două etape între 2-6 iulie şi 16-20 iulie s-a adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 şi 10 ani împărţiţi în două grupe: 7-8 ani prima grupă şi 9-10 ani cea de-a doua. Aceştia au participat la un Club de lectură intitulat Lumea lui Nică, au învăţat ce drepturi şi ce îndatoriri au în calitate de cetăţeni europeni, au descoperit împreună importanţa meseriei şi calificării pornind de la proverbul Meseria e brăţară de aur şi au avut ocazia să îşi demonstreze aptitudinile de actori, interpretând personaje spre amuzamentul celorlalţi participanţi. La final toţi copiii au fost premiaţi cu diplome de participare şi au avut parte de o petrecere la bibliotecă.
