Devenit deja o tradiție în Târgoviște, Turul de ciclism organizat de Școala Coresi, ajuns anul acesta la cea de-a paisprezecea ediție, a reușit să fie din nou un succes, mobilizând peste 200 de persoane care au pedalat în spiritul unei atitudini responsabile pentru o viaţă mai sănătoasă.
Mai mult, directorul Școlii Coresi, Georgeta Gogeanu, spune că, surprinzător, anul acesta au răspuns invitației foarte mulți părinți, care au îmbrăcat tricouri alături de copiii lor și au pedalat pe traseul prestabilit: Primărie – Str.Poet Gr.Alexandrescu – Bdul Mircea cel Bătrân- Str. Calea Domnească – Parcul Chindia – Str.Ctin Brâncoveanu -Calea Câmpulung – Str.Poet Gr.Alexandrescu – Primărie.
În general au fost părinți ai elevilor de la clasele pregătitoare, pe care profesorii i-au rugat în mod deosebit să îi însoțească pe cei mici.
Au fost alături de elevi, profesori și părinți, ca de obicei, și edilul Gabriel Boriga, dar și alți reprezentanți ai Primăriei, aceștia fiind sprijinți în demersul lor de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Poliția Rutieră Dâmboviţa, Jandarmeria Dâmboviţa și Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa.
Din motive obiective, directorul școlii, Georgeta Gogeanu, nu a putut fi anul acesta alături de elevi, dar a fost la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat în cadrul evenimentului.