Recompensate cu premii în valoare totală de 2.090.000 euro, cele 103 de instituții de învățământ câștigătoare ale proiectului OlimpiadeleK au realizat investiții de impact pentru a îmbunătăți calitatea educației. Peste 65.000 de preșcolari și elevi beneficiază deja de aceste facilități, bucurându-se de condiții mai bune de studiu.
În județul Dâmbovița, trei instituții de învățământ de stat s-au clasat în topul fruntașilor, obținând fiecare câte un premiu de 20.000 de euro: Școala Gimnazială Nr. 4 ”Elena Donici Cantacuzino” (Pucioasa), Școala Gimnaziala din Valea Mare și Liceul Tehnologic ”Voievodul Mircea” (Târgoviște). Cele trei unități școlare au investit fondurile câștigate în înființarea, amenajarea și dotarea modernă a unor laboratoare, achiziția de mobilier școlar pentru clase, șevalete pentru cercul de pictură, materiale pentru educație fizică și sport, materiale didactice, dotarea cu videoproiectoare și calculatoare etc. Circa 1527 de elevi beneficiază de noile facilități.
În anul școlar 2015-2016, proiectul inedit OlimpiadeleK a provocat unităţile de învăţământ de stat din toată ţara la o competiție educațională având ca miză inițierea și implementarea unor activități educaționale extra-curriculare, pentru a stimula în rândul copiilor creativitatea, spiritul civic și lucrul în echipă.
Un număr impresionant de 1.190 de grădiniţe, şcoli elementare, gimnaziale şi licee s-au mobilizat cu pasiune și determinare, realizând nu mai puțin de 57.474 de activități educaționale pe tot parcursul competiției, documentate și încărcate pe platforma online www.olimpiadelek.ro. La finalul competiției, cele 103 echipe fruntașe au fost recompensate cu premii totale în valoare de peste 2 milioane de euro. Însă provocarea nu s-a încheiat aici.
Instituțiile de învățământ au investit banii astfel câștigați în proiecte de impact în comunitate, care au vizat achiziționarea de materiale didactice noi, dotarea laboratoarelor și a sălilor de clasă, amenajarea unor terenuri de sport, renovarea unor zone funcționale, organizarea unor evenimente, perfecționarea cadrelor didactice etc. Fiecare instituție și-a creat și implementat propriul proiect de investiții în funcție de priorități.
Proiectul „Olimpiadele Kaufland” a fost sponsorizat de către Kaufland România și implementat în parteneriat cu Școala de Valori și Ministerul Educației și Cercetării. Mai multe detalii despre program sunt disponibile pe site-ul www.olimpiadelek.ro.
Una dintre investitiile din Sc Gimnaziala Nr.4 „Elena Donici Cantacuzino” Pucioasa a fost dotarea laboratorului de stiinte cu cele mai moderne materiale, iar elevii se bucura de cele mai placute ore.