Toți elevii din Dâmbovița revin în bănci din 13 septembrie. Ce măsuri sanitare vor trebui respectate

Astăzi, 09 septembrie 2021, în cadrul unei conferințe de presă organizată de către Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, a fost prezentată situația unităților de învățământ din județ și, respectiv, prevederile Ordinului Comun publicat de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației.

În contextul lucrărilor ample de renovare în mai multe unități de învățământ din județ, ISJ face apel la înțelegerea părinților în ceea ce privește relocarea elevilor din școlile aflate în renovare, în alte unități de învățământ. Există încă unități de învățământ care nu dispun de acces corespunzător la apă potabilă sau toalete funcționale și, de asemenea, 84 de unități nu au primit nici autorizația ISU.

ISJ a anunțat că, în prezent, toate unitățile de învățământ dispun de măști și dezinfectanți. Copiii vor fi nevoiți să poarte mască pe toată durata cursurilor, să respecte toate măsurile sanitare, inclusiv regulile de acces stabilite de ISU în anul școlar anterior. Din fericire, școala va începe în mod fizic în toate unitățile de învățământ din  județ, iar cursurile vor fi mutate în mediul online doar în cazul depășirii incidentei de 6/1 000 sau, în cazul învățământului preșcolar, în momentul carantinării unei localități.

Scenariul de funcționare pentru fiecare dintre unitățile de învățământ din Dâmbovița va fi stabilit conform datelor furnizate de către DSP și va fi comunicat în zilele de vineri.

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro