Astăzi are loc la Târgovişte un eveniment important pentru comunitatea locală, în cea ce priveşte alegerile europarlamentare care se apropie cu paşi repezi. Este vorba despre Campania Naţională de Informare şi Conştientizare „Tinerii votează – Tinerii contează” sau League of Young Voters Romania. Campania este realizată la nivel naţional în parteneriat cu Autoritatea Electorală Permanentă – AEP, Biroul de Informare al Parlamentului European în Romania – BIPERO şi Ministerul Tineretului şi Sportului – MTS, iar la nivel regional de Consiliul Tineretului din Romania – CTR, în parteneriat cu Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Dâmboviţa – FJT DB şi parteneri locali Biblioteca Judeteana I.H. Rădulescu din Târgovişte, Centrul Europe Direct Târgoviste şi Primăria Municipiului Târgovişte.
Campania a început astăzi la Târgovişte cu o conferinţă de presă, la care au luat parte reprezentanţi ai instituţiilor organizatoare, care au vorbit despre scopul campaniei, acela de a stimula participarea activă a tinerilor la viaţa democratică europeană şi naţională, în special prin încurajarea participării acestora la alegerile pentru Parlamentul European.
„Este important să promovăm responsabilitatea civică”, a afirmat viceprimarul Municipiului Târgovişte, Ciprian Prisăcaru, prezent la conferinţă, acesta apreciind activitatea desfăşurată la nivel de judeţ de către Valentin Grigore, director de programe în cadrul Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Dâmboviţa.
Veronica Ştefan, preşedintele Consiliului Tineretului din România, a accentuat importanţa colaborării dintre instituţiile statului şi tineri. „Trebuie să arătăm că această punte între tineri şi instituţii există ”, au fost cuvintele Veronicăi Ştefan.
La conferinţa de presă au mai fost prezenţi şi reprezentanţi ai Autorităţii Electorale Permanente, filiala Sud Muntenia, Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Dâmbovişa, 4 tineri ambasadori din regiunea Sud Muntenia, dar şi alţi reprezentanţi ai instituţiilor organizatoare.
Campania Naţională de Informare şi Conştientizare „Tinerii votează – Tinerii contează” se află deja la al IV-lea eveniment, după Târgvoişte urmând oraşele Bucureşti, Sibiu, Cluj, Iaşi, Galaţi şi Constanţa.
În această după amiază, tot în cadrul campaniei, are loc seminarul informativ care se va desfăşura începând cu orele 13:00, la Sala de conferinţe a Bibliotecii Judetene I.H. Rădulescu din Târgovişte.
Campania se va încjeia mâine, cu informarea cetăţenilor pe Platoul Prefecturii, unde va fi amplasat un punct de informare, unde voluntarii vor distribui materiale informative despre importanţa alegerilor europarlamentare şi va avea loc şi o simulare de vot.